the moment of happiness

Când eram mică, obişnuiam să-mi petrec verile la bunicii mei din partea mamei. Cam pe aceleaşi meleaguri pe care zburda acum ceva timp în urmă Ion Creangă...Neamţ...ne scăldam în acelaşi râu cu apă limpede precum cristalul, Ozana... şi aveam cât era ziulica de lungă cam aceleaşi activităţi ca şi copilul născut şi crescut la ţară. Au fost cele mai tari perioade ale copilăriei mele, în care ne-am putut întinde aripile cît am vrut..eu, surioara mea si fratele meu.

Dintre toate amintirile pe care le am din acea perioadă unică în viaţă, poate cele mai pregnante (de care mă lovesc- uneori -cu plăcere), sunt cele olfactive... iar motivul pt care scriu aceste rânduri, este chiar o mireasmă care s-a furişat în cameră prin fereastra larg deschisă în mijlocul zilei, şi care m-a făcut să revăd cu ochii minţii scene din viaţa de la ţară! Mirosul acela crud de câmp, de iarbă proaspăt cosită, de pămînt scăldat de razele soarelui după o ploaie scurtă de vară...Îmi umplu plămînii cu această adiere de vânt şi nu mă mai pot opri! Aş vrea să nu se mai termine...E uimitor cum doar o mireasmă te poate face fericit! Vrei să închizi ochii, lumea să se oprescă în loc, şi tu să rămâi acolo...prins în timp, savurând acel moment, de care nu vrei să te mai desparţi!

E atât de simplu să fi fericit!