Insa ce mi-a ramas in minte va fi workshopul pe care l-a tinut pentru niste studenti amatori de teatru, grup in care ne-am infiltrat (3 outsideri , sa zic asa ), pentru a mai fura un pic de meserie si-n domeniul pantomimei...si nu numai... Am fost foarte incantata de cele vazute si de cele experimentate, astfel incat daca as mai avea ocazia, as participa fara sa ma gandesc, la tot ceea ce acest om ar avea de spus si aratat.
“Dupa atat amar de bascalie si deznadejde, de autoflagelare, a sosit ceasul sa spuna cineva, patrunzator si adecvat, ca nu este chiar o nenorocire sa fii roman. Dimpotriva. Dan Puric are o alcatuire orfica – aceasta fiind opusul retoricii. Flautul sau fermecat vine din adancurile natiei si are afinitati organice cu interogatiile pe care si le-au pus in acelasi sens intelectualii interbelici. Numai ca nu foloseste semnul intrebarii in interventiile sale publice. Spre deosebire de intelectualii nostri, Dan Puric aduce cu sine afirmatia, lasand dubiile si aporiile pe seama belferilor. Leaga natia de Dumnezeu cat se poate de strans si nu vede in romani indivizi, ci persoane (…). Dan Puric n-a aparut intamplator acum. Cu o vorba a lui Iorga: vremea l-a scos in cale.” (Dan Ciachir)
